BATRA 2017 – Oamenii patrimoniului

Proiectul Oamenii Patrimoniului își propune să dezvolte o platformă online care să centralizeze inițiativele de salvgardare a patrimoniului construit și a celui imaterial, dar și să promoveze poveștile relevante și exemplele de bune practici, fie ele individuale sau colective, prin intermediul unor scurte interviuri video. Conexă componentei de informare va fi oportunitatea de implicare, ce va încuraja publicul larg să contribuie la aceste demersuri prin activități punctuale (voluntariat, contribuții financiare, vizitarea obiectivelor de patrimoniu etc.).
În acest context, echipa Asociației ARCHÉ și-a dorit dezvoltarea unui instrument transparent și cu notorietate, care să faciliteze construirea unor punți reale de comunicare între inițiatorii proiectelor de salvgardare și cei interesați să contribuie la salvarea patrimoniului în pericol. Până la finalul anului 2017, în cadrul proiectului vor fi documentate cel puțin 10 astfel de inițiative, implementate de persoane și organizații neguvernamentale de pe întreg teritoriul României. Printre acestea se numără Mihai Eminescu Trust, Asociația Renascendis, Asociația Pro Patrimonio, Muzeul de Pânze și Povești sau Asociația Prietenii Mocăniței.

 

 

 

 

Loading Facebook Comments ...

0 comments on “BATRA 2017 – Oamenii patrimoniuluiAdd yours →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *