Juriu


Francesco Fresa

Francesco Fresa, membru în Juriul BATRA 2017, a absolvit Facultatea de Arhitectură de la Universitatea din Roma în 1990. În timpul facultăţii a făcut practica la biroul de arhitectură Gwathmey Siegel din New York. În 1986 s-a mutat la Berlin unde a lucrat până în 1991. Din 1991 până în 1996 a colaborat cu Gregotti Associati din Milano, pentru care a coordonat proiectele şi şantierele din Germania, şi de managementul relaţiilor cu clienţii şi guvernul german, în special în Berlin, Hamburg şi Leipzig.

A lucrat ca şi critic de arhitectură pentru revistele Casabella şi Bauwelt. În 1996 a fondat, împreună cu Germán Fuenmayor, Gino Garbellini şi Monica Tricario, Piuarch studio, cu sediul în Milano.

www.piuarch.it

 


GEORGETA GABREA

Georgeta Gabrea este absolventă al Institutului de Arhitectură Ion Mincu București, promoția 1978 și absolventă a cursurilor de la Centro Internationale di Studi di Architettura Andrea Palladio Vicenza –Italia , 1974.

Este președinte fondator al Uniunii Femeilor Arhitect din România din anul 2000 și organizator al celui de-al XV-lea Congres International de Arhitectură al Uniunii Internationale a Femeilor Arhitect, București- 2007- sub înaltul patronaj al Președintelui României.

Din 2014 este managing partner la SC Capitel Avangarde SRL. —  Capitel Avangarde.


PEDRO BELO RAVARA

Pedro Belo Ravara a fost vice-președintele bordului național al Camerei Arhitecților din Portugalia (OA) in perioada 2014-2016, a fost membru al bordului executiv al aceluiași ordin(2011/2013), iar din 2012 este reprezentant al Consiliului Arhitecților din Europa in calitate de coordonator pentru zona tematică III pe Arhitectura Responsabilă. A fost membru fondator la Consiliul Național pentru Mediu și Dezvoltare.

Si-a deschis propriul birou în Lisabona în 1993 în parteneriat cu Nuno Vidigal , cu lucrări în Lisabona, Cascais, Évora, Sesimbra, Cartaxo, Insula Madeira și Macao (ca designer la biroul MV).


OANA SIMIONESCU 

Oana Simionescu este arhitect, mereu interesată de percepția asupra profesiei și de explorarea de noi forme de a învăța și de a profesa arhitectura.

Absolventă a Facultății de Arhitectură Timișoara din 2010, vicepreședinte OAR Timiș din 2014, asistent universitar și doctorand în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara din 2014, membru și formator în cadrul Asociației De-a Arhitectura, coordonator al edițiilor 2014 și 2015 a anualei timișorene de arhitectură, și a ediției 2016 a bienalei timișorene de arhitectură – BETA, Oana este membru fondator al platformelor FOR, Upgrade My City, Undelocuiesc.eu și Delta.

http://www.f-o-r.ro/


BORISLAV IGNATOV

Borislav Ignatov, președintele Camerei Arhitecților din Bulgaria, a absolvit studiile masterale în arhitectură la Universitatea Columbia din New York (2006) şi Universitatea de Arhitectura din Sofia (1995). A lucrat la mai multe firme mari de arhitectură incluzând “Perkins + Will Architects” şi este arhitect licenţiat în statul New York şi în Bulgaria.
În 2004 a fondat Studio Bignatov în New York. Compania este o firmă de arhitectură interdisciplinară cu sedii în New York, SUA şi în Varna, Bulgaria. Lucrările lor urmăresc sa aducă o contribuţie de durată contextului urban şi natural prin a provoca şi prin a încânta.
Studioul este interesat de arhitectura contemporană verde şi lucrări artistice experimentale, şi este aclamat internaţional pentru conştientizare privind importanţa mediului.

 


CONSTANTIN GORCEA

Proiectele realizate de Constantin Gorcea manifestă o constantă preocupare şi viziune culturală asupra arhitecturii.

Constantin Gorcea este președintele Ordinului Arhitecților Filiala Nord-Est și specialist atestat pentru monumente istorice.

Cu o activitate divizată permanent între proiectarea propriu-zisă şi activitatea în organizaţiile şi comisiile profesionale, a contribuit substanţial la promovarea unor proiecte culturale, cum ar fi proiectul complex Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj – Uzina de apă – Suceava (www.uzinadeapa.com), lucrare distinsă la BNA – 2014 cu premiul secţiunii pentru arhitectura patrimoniului cultural.